Atrăgând durerea în spate sub omoplați

Nu am prizat în viaţa mea cocaină!

Inflamația capsulei articulare și a ligamentelor înconjurătoare

Şi cu toate acestea, mă aflam în picioare în faţa omului ai cărui cai îi călăream şi care îmi spunea că nu mai are Şi cu toate acestea, mă aflam în picioare în faţa omului ai cărui cai îi călăream şi care îmi spunea că nu mai are nevoie de serviciile mele.

Era aşezat în spatele uriaşului său birou vechi, acoperit cu hârtie, jucându-se nervos cu unghiile de la degete. Avea mâini de un alb-gălbui, cu o piele foarte fină. N-am luat niciodată nici un fel de drog şi în mod categoric nu cocaină.

Nici măcar n-am fumat vreodată. Nu este adevărat! Mă privi rece, cu ochii atotştiutori ai bărbatului bogat, puternic, sigur pe el şi solid din punct de vedere fizic, care a moştenit un creier bun, durere între genunchi și șold ditamai bancă comercială şi care antrenează cu brio cai de curse din pură obsesie.

Nu aveam încă vârsta de 18 ani în momentul acela şi eram imatur pentru vârsta mea, lucru pe care acum îl ştiu, deşi atunci, fireşte, nu eram conştient de asta. M-am simţit totuşi neputincios în faţa certitudinii lui nefondate şi nu aveam nici cea mai mică idee cum să reacţionez.

Nu vreau ca în grajdurile mele să înceapă să circule zvonuri despre un jocheu care ia droguri, chiar dacă este numai amator şi nici măcar unul prea bun.

M-a văzut cum tresar, dar a continuat nemilos. N-ai să fii niciodată un jocheu de clasă. În primul rând, eşti prea înalt sau cel puţin ai să fii într-un an, cel mult doi, şi, sincer, pari cât se poate de stângaci călare pe cai.

1. Prevenirea și tratamentul bolilor coloanei vertebrale
2. Durerea sub omoplatul drept din orice motiv o face sub omoplatul drept
3. Calaméo - Ambitii - Dick Francis
4. Durere ascuțită la genunchi când stați în picioare

Eşti tot numai braţe şi picioare. În mâinile tale, până şi săritura celui mai echilibrat cal devine un fel de bălăbăneală. Având în vedere lucrul ăsta şi reputaţia ta absolut nesatisfăcătoare Ei bine, nu vreau să mai ai nici o legătură cu grajdurile mele.

Îl priveam stupefiat, mai rănit de aprecierea lui brutală referitoare la lipsa mea de abilitate într-ale călăriei, lucru ce ar fi putut fi dovedit, mai curând decât de acuzaţiile că luam droguri, ceea ce n-ar fi putut fi demonstrat. În jurul meu, pereţii familiari ai biroului păreau să se volatilizeze, lăsându-mă izolat, cu o inimă care bătea să-mi spargă pieptul şi fără să-mi mai simt câtuşi de puţin picioarele.

Toate fotografiile înrămate ale câştigătorilor din trecut, toate rafturile cu cărţi şi tapetul de hârtie de atrăgând durerea în spate sub omoplați oliv au dispărut. Nu vedeam decât faţa de piatră, a cărei gură punea capăt visului de multă vreme nutrit de a câştiga toate cursele de la "Grand National" în jos.

Cred că 17 ani este aproape cea mai indicată vârstă pentru retezarea genunchilor ambiţioşi. Numai că tratamentul osteoartritei primare clipa în care securea a comis secţionarea, n-am simţit deloc acest lucru. Şoferul spune că are un mesaj pentru tine. Te aşteaptă de mai bine de o oră, în timp ce tu erai la antrenament. I-am urmărit cu privirea direcţia degetului şi am văzut, dincolo de pietrişul impozantei alei prin care se intra în domeniul lui cu portaluri, o maşină neagră, mare, în care nu se afla decât un şofer cu şapcă cu colţuri.

Vivian Durridge fie nu ştia, fie nu voia să-mi dezvăluie. Atrăgând durerea în spate sub omoplați acum, am treabă. Şi-a îndreptat hotărât privirea în jos, spre birou, şi m-a ignorat total, iar după câteva secunde am ieşit clătinându-mă pe strălucitoarea uşă, cu clanţă aurită. Nu era drept. Nu plânsesem eu prea mult în viaţa mea, dar în clipa aceea m-am simţit slab şi pe punctul de a izbucni în lacrimi. Nimeni până acum nu m-a acuzat cu atâta cruzime de ceva ce n-am făcut.

Nimeni nu-mi dispreţuise atât de nemilos felul în care călăream. Eram încă sensibil! Nici un alt antrenor bun nu mă va lăsa să intru în grajdurile lui, dacă Vivian Durridge m-a dat afară dintr-ale sale.

Cu mintea înceţoşată de uluire şi nefericire, am traversat holul larg de la intrarea clădirii, am ieşit pe uşa grea din faţă şi am pornit-o peste pietrişul aleii spre maşina şi şoferul care aşteptau. Nu ştiam nici maşina şi nu-l cunoşteam nici pe şofer.

Soarele dimineţii de august îşi reflecta strălucirea în caroseria neagră, fără nici o pată. Şoferul a lăsat jos geamul din dreptul său şi a scos un braţ în uniformă neagră, oferindu-mi în tăcere un plic alb, fără nici o adresă pe el. L-am luat. Nu era decât foarte uşor lipit. L-am desfăcut şi am extras din el un carton alb, pe care se afla următorul mesaj: "Urcă-te în maşină". Dedesubt era adăugat un gând întârziat: "Te rog".

M-am uitat înapoi, spre clădirea mare din care tocmai fusesem dat atrăgând durerea în spate sub omoplați atât de brutal, şi l-am văzut pe Vivian Durridge stând în picioare lângă fereastră şi urmărindu-mă cu privirea. Nu a făcut nici o mişcare, nici un gest de reconsiderare a ceea ce se petrecuse, nici un rămas-bun. Scrisul de mână de pe cartonul din plic era al tatălui meu. Am stat pe bancheta din spate a maşinii cam o oră, timp în care şoferul a traversat fără să se grăbească prin Sussex, sudul Londrei, apropiindu-se în cele din urmă de staţiunea dureri de spate pe partea stângă a spatelui Brighton.

Dureri articulare cronice a răspuns la nici una dintre întrebările mele, spunând numai că urmează instrucţiunile primite; iar după o vreme, am încetat să-i mai pun vreo întrebare.

Dacă nu sar cumva din maşină şi nu o iau la goană când opreşte la vreunul dintre cele câteva semafoare, e clar că am să mă duc acolo unde a ordonat tatăl meu şi, pentru că nu mă temeam câtuşi de puţin de el, am să fac, după un obicei demult deprins, exact ce îmi va cere să fac.

Nu mă gândeam decât la scena din biroul lui Durridge — cuprins de un amestec de furie şi disperare —, cuvintele rostite de el revenindu-mi la nesfârşit în minte, fără să devină însă mai suportabile, pe măsură ce timpul trecea. Maşina neagră alunecă pe lângă casele oraşului Regency şi pe lângă magazinele de suveniruri cu uşile larg deschise — grandoarea trecutului şi spiritul comercial al prezentului — şi se opri cu un suspin în faţa intrării unui impozant hotel cu arhitectură franceză veche şi cu prosoape de plajă în culori strălucitoare atârnate la uscat în balcoanele din fier forjat.

Au apărut hamali plini de solicitudine. Şoferul a coborât şi mi-a deschis ceremonios portiera şi, brusc, m-am trezit învăluit de aerul marin, de ţipetele pescăruşilor, adulmecând briza salină şi resimţind pe neaşteptate voioşia vacanţelor copilăriei şi ale castelelor de nisip. Şoferul a făcut un fel atrăgând durerea în spate sub omoplați plecăciune şi un gest spre uşa principală a hotelului, după care, tot fără nici o explicaţie, s-a urcat înapoi în maşină, iar când a găsit momentul atrăgând durerea în spate sub omoplați s-a înscris în fluxul traficului şi s-a îndepărtat lin.

Nu era cu mult mai mare decât mine. Am artrita reumatoida ce boala din cap.

Cauze de durere sub omoplatul drept.

Tot bagajul meu erau hainele potrivite pentru primul lot al antrenamentelor din seria Durridge: pantaloni de călărie strânşi pe picior, cizme de călărie, cămaşă sport cu mâneci scurte şi o jachetă uşoară, viu colorată, cu fermoar, care era descheiat.

Legată sub bărbie — cascheta de un albastru strălucitor. Cu un efort conştient, am dus în impozantul hotel aceste veşminte absolut inadecvate, dar am văzut că nu trebuia să-mi fac nici un fel de problemă: holul, cândva de protocol, zumzăia ca un stup, plin de oameni părând absolut normali în şorturi, papuci de plajă şi tricouri inscripţionate cu tot felul de mesaje.

Femeia calmă de la recepţie a evaluat, fără curiozitate, dar foarte precis, hainele mele de călărie şi a răspuns întrebării mele rostite uşor răguşit. Pe cine să anunţ? A ridicat receptorul, a apăsat pe nişte butoane, a vorbit, a ascultat, mi-a transmis veştile. Camera Liftul este în stânga dumneavoastră. Tatăl meu stătea în cadrul uşii deschise când am pornit pe coridor, încercând să depistez camera.

Când m-am apropiat de el, m-am oprit şi l-am privit cum mă inspectează, atrăgând durerea în spate sub omoplați cum făcea de obicei — de la părul negru, buclat apa neavând nici un efect asupra lui, în sensul de a-l îndrepta cât de câtla ochii mei căprui, faţa îngustă, bustul zvelt, picioarele lungi şi până la cizmele nelustruite —, experienţă impresionantă pentru un părinte ambiţios.

A lăsat nasul în jos, ca şi cum ar fi acceptat o povară. Întotdeauna a încercat din răsputeri să fie un tată bun, dar de cele mai multe ori nu a reuşit. Eram un copil pe care nu şi l-a dorit, consecinţa accidentală a dragostei lui adolescentine pentru o femeie destul de bătrână biologic atrăgând durerea în spate sub omoplați să-i fie mamă. În ziua în care am sosit la Brighton aveam cam aceeaşi vârstă cu a lui, când m-a conceput. De-a lungul anilor am aflat toate detaliile.

A fost un adevărat scandal în ambele familii când li s-a spus despre sarcină, dar şi mai rău încă atunci când mama a refuzat să facă un avort; şi mulţi au întors un spate rigid când a avut loc căsătoria pripită şi fericită.

Specialist al articolului

Fotografia din ziua căsătoriei este singura amintire despre mama, care, ironia soartei, a murit la naşterea mea lăsându-l pe foarte tânărul ei soţ, la propriu, cu un copil în braţe şi cu viitorul luminos care i se prefigura — în ruine, aşa cum s-a spus.

Totuşi, George Juliard, care nu degeaba era considerat o minte strălucită, şi-a rearanjat imediat întreaga viaţă. A renunţat la studiile la Oxford şi la cariera în drept, a convins-o pe sora soţiei sale moarte să mă adauge şi pe mine la deja numeroasa ei familie, care cuprindea patru fii, şi a plonjat în City pentru a învăţa cum se fac banii.

De la început a plătit pentru întreţinerea mea şi, atrăgând durerea în spate sub omoplați, pentru educaţia mea, iar în continuare şi-a îndeplinit îndatoririle, fiind prezent la întâlnirile părinte-profesor şi trimiţându-mi cu scrupulozitate felicitări şi cadouri de Crăciun, şi de zilele mele de naştere.

Cu un an atrăgând durerea în spate sub omoplați urmă, de ziua mea de naştere, mi-a făcut cadou un bilet de avion pentru America, aşa că mi-am petrecut vacanţa de vară într-o fermă de cai din Virginia, a cărei proprietară era familia unui prieten de şcoală.

Mulţi taţi au făcut mult mai puţin pentru fiii lor. L-am urmat în camera şi am descoperit, fără să mă surprindă deloc, că mă aflam în camera de zi a unui apartament care dădea direct spre mare, Canalul englez întinzându-se, verde-albastru, până la orizont.

Când George Juliard şi-a stabilit ca obiectiv să facă bani, a reuşit să-şi atingă în mod spectaculos ţinta. Tata se holba uluit la mine. A spus că ştie dintr-o sursă demnă de încredere că am luat droguri.

I Fixed Scapular Winging With This Strategy

Nu mă gândisem la asta decât prea târziu, în maşină. Zâmbi scurt, iar ochii îi străluceau.

DUREREA LA NIVELUL COTULUI – cauze, tratament, prevenire Tratamentul hematomului cotului

Era mai înalt decât mine, cu umerii mai laţi şi, în multe privinţe, era o variantă mai puternică a trupului pe care eu m-am străduit să-l dezvolt în ultimii cinci ani. Avea părul mai negru decât al meu, şi mai buclat, pe un cap ca de grec. Fermitatea feţei lui, acum, când se apropia de 40 de ani, era deja evidentă încă în fotografia de nuntă, unde diferenţa de vârstă nu se observa deloc — mirele părând a fi partenerul dominant, iar mireasa, toată numai zâmbet, în rochia ei de mătase albastră, după ce ieşiseră de la Oficiul stării civile, strălucind de frumuseţe tinerească.

S-a îndreptat spre o pereche de uşi de sticlă, ce dădea într-un balcon, şi le-a deschis, lăsând să pătrundă înăuntru aerul puternic de mare şi zgomotul vocilor de pe plajă.

VREAU SĂ TATUAZ

A rămas acolo o vreme în tăcere, respirând adânc, şi apoi, ca şi cum s-ar fi hotărât, a închis la loc uşile şi s-a întors spre mine. A ridicat receptorul telefonului şi le-a spus celor de la room-service că, indiferent dacă oficial micul dejun a încetat să mai fie servit cu o oră în urmă, să trimită imediat sus o tavă cu cereale, lapte, pâine prăjită caldă, şuncă, cu roşii şi ciuperci, un măr, o banană şi o cană de ceai.

Şi să nu spui nimic, a zis întorcându-se spre mine şi închizând telefonul.

Arăţi de parcă n-ai fi mâncat de o săptămână. Te droghezi? Am privit unul la altul, ca nişte adevăraţi străini, în pofida celei mai strânse legături genetice posibile.

Trăisem conform edictelor lui, frecventasem şcolile alese de el, învăţasem să călăresc, să schiez şi să vânez, pentru că el mi-a finanţat, de departe, preferinţele pentru aceste lucruri. Nu primisem bilete pentru Festivalul de la Bayreuth, pentru Covent Garden sau Scala, pentru că el nu se entuziasma pentru timpul petrecut în acest mod.